de ce?

Acum, că existenţa lui Guillaume Apollinaire în sine nu mai este un aşa mare mister, apare o întrebare pe care doar am pomenit-o mai devreme. De ce Apollinaire?

Ei bine, operele sale cuprind:

• La Gráce et le Maintien Français, 1902
• Les exploits d’un jeune Don Juan, 1907 ("Isprăvile unui tânăr Don Juan")
• Les onze mille verges, 1907
• L'enchanteur pourrissant, 1909
• L'Hérèsiarque et Cie, 1910
• Le Théâtre Italien, 1910 ("Teatrul italian")
• Le bestiaire ou le cortège d’Orphée, 1911
• Alcools, 1913 ("Alcooluri")
• Les peintres cubistes, 1913 ("Pictorii cubişti")
• La Fin de Babylone, 1914 ("Sfârşitul Babilonului")
• Case d'Armons, 1915
• Le poète assassiné, 1916 ("Poetul asasinat")
• Les mamelles de Tirésias, 1917 ("Mamelele lui Tiresias")
• L'esprit nouveau et les poètes, 1918
• Calligrammes, 1918 ("Caligrame")
• Le Flâneur des Deux Rives, 1918
• La femme assise, 1920
• Le guetteur mélancolique

Comparativ cu alţi mari autori, opera sa, deşi numără peste 18 volume (căci la acestea se adaugă şi diverse articole şi cronici de artă), nu este, totuşi, foarte voluminoasă. Şi atunci, putem deduce că Apollinaire se remarcă prin stil şi conţinut. El,  aşa cum afirma Jorge Louis Borges, 'nu a fost un om modern, chiar dacă şi-a trăit zilele printre boemii Cubismului şi al Futurismului. A fost oarecum mai puţin complex şi mai fericit; mai vechi, dar mai puternic. (Era atât de puţin modern încât modernitatea i s-a părut pitorească şi, poate, chiar emoţionantă.) El a fost precum acel lucru sacru şi înaripat de care ne vorbeşte un dialog platonician, a fost un om al sentimentelor elementale şi, deci, eterne. El a fost, atunci când temeliile cerului şi ale pământului s-au zguduit, poetul curajului antic şi-al onoarei antice.'

Îîn 1913 apare volumul care îl consacră, Alcools, în care adună cele mai reuşite poeme scrise între 1898 şi 1912, suprimând punctuaţia pentru a nu stânjeni discursul liric, angajat în epopeea libertăţii expresiei.