en roumanie

În România, Apollinaire a avut mulți admiratori printre scriitorii de avangardă din perioada de după primul război mondial. În 1968 apare o ediție bilingvă cu o selecție a poemelor lui Apollinaire în traducerea lui Mihai Beniuc. În 1971, Editura "Univers" publică în îngrijirea lui Virgil Teodorescu o remarcabilă culegere din textele lui Guillaume Apollinaire, traduse de Leonid Dimov, Ion Caraion, Vasile Nicolescu, Tașcu Gheorghiu, Gellu Naum, Virgil Teodorescu, Dumitru Țepeneag, Ștefan Augustin Doinaș, Mihai Beniuc.

Deci, se poate! Cu toate că nu este promovat de conaţionalii noştri cel puţin aşa cum ar trebui, există oameni care îl apreciază pe Guillaume Apollinaire şi în ţară. Părerea mea? Nu sunt destui, iar blogul acesta, sper eu, ar putea să mai trezească interesul măcar pentru o parte... Pentru că, aşa cum avem propriile noastre valori, nu se poate uita de cele din afară, care aduc o noutate de stil si de limba, exprimare, viziune... Un lucru avem în comun cu siguranţă - puterea de a simţi.

citate

“Veniţi la margine, zise el. Ei au spus: Ne e teama! Veniţi la margine, zise el. Ei au venit. El i-a împins, iar ei au zburat.” ♥

“Uneori, este bine să ne oprim din căutarea fericirii şi să fim, pur şi simplu, fericiţi.” ♥


“Fericirea mereu vine după suferinţă.”

“Iubesc oamenii, nu pentru ceea ce-i uneşte, ci pentru ceea ce-i desparte, şi vreau să ştiu cel mai mult ce le roade sufletele.”


“Fără poeţi, fără artişti, oamenii s-ar plictisi în curând de monotonia naturii.”

“Când omul a vrut să facă o maşinărie care să meargă, a creat roata, care nu se aseamănă piciorului.”


“Artiştii sunt, peste toate, oameni care vor să devină inumani.”

“A insista pe puritate înseamnă a purifica instinctul, a umaniza arta şi a sfida personalitatea.”

Alcooluri

Ediţia bilingvă a volumului de poezii ce l-a consacrat mi s-a părut cea mai interesantă parte din studiul lui Apollinaire. Asta probabil şi pentru că îmi plac poeziile... îmi place să le disec cuvânt cu cuvânt, să aflu ce vor să spună de fapt...

Unele poezii mi s-au părut greoaie, pentru că nu cunosc locurile pomenite de poet. Am încercat să trec peste asta şi să le pătrund sensul. Iată câteva fragmente care mi-au plăcut în mod deosebit:

'Pasăre calmă cu zborul invers o tu pasăre
Care-ţi faci cuibu-n văzduh
La graniţa unde pământul deja străluceşte
Coboara-ţi a doua ta pleoapă, te-orbeşte pământul
Când capul ridici


Sumbru şi tern sunt şi eu de aproape
O ceaţă ce tocmai făcu felinarele şi mai mioape
O mână ce brusc ţi se pune la ochi
O boltă-ntre voi şi luminile toate
Şi mă voi depărta luminându-mă la mijloc de umbre
Şi de alinierea de ochi ai iubitei astre


Pasăre calmă cu zborul invers o tu pasăre
Care-ţi faci cuibu-n văzduh
La graniţa unde deja străluceşte memoria mea
Coboară-ţi a doua ta pleoapă
Nici din pricina soarelui nici a pământului
Ci pentru-acest foc alungit ce va spori în trăire
Până când va ajunge-o lumină într-o zi una singură.'

('Cortegiu')

Poezia asta m-a atras încă de la primul vers, într-un mod aproape bizar şi haotic. Pasărea calmă cu zborul invers pare un sumbru prevestitor, o anticipare. Pasărea, ca reprezentant al esenţei vieţii, al timpului, al morţii, lumina căpătând simboluri duble, o întreagă alegorie a dualismului în doar 3 strofe. Şi cam doar acum am realizat cât de mare a fost Apollinaire...

Albă zăpada

O îngeri îngerii din cer

Gătit e unu-n ofiţer

Gătit e altu-n bucătar

Iar ceilalţi cântă doar

Iubire ofiţer albastru cer

Frumosul Mai mult timp după Crăciun

Te-o decora c-un soare bun

C-un soare bun

Jumoale gâşte bucătarul da

Ah! ninge ninge

Şi cum aş strânge

În braţe pe iubita mea

Am schimbat puţin nota. Ştiu că probabil ar trebui să vin cu comentarii sofisticate, dar în faţa a astfel de poezii, nu prea îţi permiţi să faci mare lucru. Citind opera de faţă, nu am putut decât să-mi construiesc în cap doua realităţi, una pe care o poate percepe poetul, cea brutală, a trecerii timpului, şi cea pe care o trăieşte, în care sentimentul este conservat de atingerea zăpezii. La Blaga, de exemplu, dragostea este foc. Pentru G. Apollinaire, dragostea devine puritatea albă, imaculată.

Bun rămas

Am rupt un fir de iarbă-anume

E moartă toamna să reţii

N-o să ne mai vedem pe lume

Parfum de timp fir iarbă-anume

Şi-adu-ţi aminte tu să-mi vii

Moartea toamnei, moartea sufetului? Prelungirea sentimentului într-o realitate ce nu mai ţine de structura timp-spaţiu? Eternizare? Încerc să nu fiu depăşită...

---

Ce mi s-a părut deosebit este eliminarea punctuaţiei, care a făcut dintr-o dată discursul liric să pară cursiv, aproape năucitor la un moment dat. Alcooluri? Cu siguranţă o provocare. Şi nu una pentru oricine...

De la Ingres la Picasso

Intrând în posesia acestei cărţi,

 

am hotărât să văd şi ce altceva, în afară de poezii, poate scrie Apollinaire. E adevărat că el este mai puţin cunoscut pentru latura sa de critic de artă, dar, cu siguranţă, nu mai puţin valoros, dovedind o sensibilitate artistică impresionantă.

Aşa cum se poate remarca încă de la început, viaţa lui Apollinaire înseamnă artă, în toate formele ei: prietenii săi, dragostea sa... atât femeia, cât şi scrisul, toate acestea sunt compuse din artă. Cred că pot afirma că el este, prin felul său de a fi, exuberant, fascinant şi de o imensitate uimitoare, aproape de desavarşirea artistului.

Din această cronică de artă am desprins atât de multe, precum faptul că sufletul unui artist se formează din trei virtuţi plastice: puritatea, unitatea şi adevărul. Pe lângă criticile particulare, am desprins şi o serie de învăţături generale. 

Sunt uimită în continuare de câtă cultură generală poate încăpea într-un om...