Alcooluri

Ediţia bilingvă a volumului de poezii ce l-a consacrat mi s-a părut cea mai interesantă parte din studiul lui Apollinaire. Asta probabil şi pentru că îmi plac poeziile... îmi place să le disec cuvânt cu cuvânt, să aflu ce vor să spună de fapt...

Unele poezii mi s-au părut greoaie, pentru că nu cunosc locurile pomenite de poet. Am încercat să trec peste asta şi să le pătrund sensul. Iată câteva fragmente care mi-au plăcut în mod deosebit:

'Pasăre calmă cu zborul invers o tu pasăre
Care-ţi faci cuibu-n văzduh
La graniţa unde pământul deja străluceşte
Coboara-ţi a doua ta pleoapă, te-orbeşte pământul
Când capul ridici


Sumbru şi tern sunt şi eu de aproape
O ceaţă ce tocmai făcu felinarele şi mai mioape
O mână ce brusc ţi se pune la ochi
O boltă-ntre voi şi luminile toate
Şi mă voi depărta luminându-mă la mijloc de umbre
Şi de alinierea de ochi ai iubitei astre


Pasăre calmă cu zborul invers o tu pasăre
Care-ţi faci cuibu-n văzduh
La graniţa unde deja străluceşte memoria mea
Coboară-ţi a doua ta pleoapă
Nici din pricina soarelui nici a pământului
Ci pentru-acest foc alungit ce va spori în trăire
Până când va ajunge-o lumină într-o zi una singură.'

('Cortegiu')

Poezia asta m-a atras încă de la primul vers, într-un mod aproape bizar şi haotic. Pasărea calmă cu zborul invers pare un sumbru prevestitor, o anticipare. Pasărea, ca reprezentant al esenţei vieţii, al timpului, al morţii, lumina căpătând simboluri duble, o întreagă alegorie a dualismului în doar 3 strofe. Şi cam doar acum am realizat cât de mare a fost Apollinaire...

Albă zăpada

O îngeri îngerii din cer

Gătit e unu-n ofiţer

Gătit e altu-n bucătar

Iar ceilalţi cântă doar

Iubire ofiţer albastru cer

Frumosul Mai mult timp după Crăciun

Te-o decora c-un soare bun

C-un soare bun

Jumoale gâşte bucătarul da

Ah! ninge ninge

Şi cum aş strânge

În braţe pe iubita mea

Am schimbat puţin nota. Ştiu că probabil ar trebui să vin cu comentarii sofisticate, dar în faţa a astfel de poezii, nu prea îţi permiţi să faci mare lucru. Citind opera de faţă, nu am putut decât să-mi construiesc în cap doua realităţi, una pe care o poate percepe poetul, cea brutală, a trecerii timpului, şi cea pe care o trăieşte, în care sentimentul este conservat de atingerea zăpezii. La Blaga, de exemplu, dragostea este foc. Pentru G. Apollinaire, dragostea devine puritatea albă, imaculată.

Bun rămas

Am rupt un fir de iarbă-anume

E moartă toamna să reţii

N-o să ne mai vedem pe lume

Parfum de timp fir iarbă-anume

Şi-adu-ţi aminte tu să-mi vii

Moartea toamnei, moartea sufetului? Prelungirea sentimentului într-o realitate ce nu mai ţine de structura timp-spaţiu? Eternizare? Încerc să nu fiu depăşită...

---

Ce mi s-a părut deosebit este eliminarea punctuaţiei, care a făcut dintr-o dată discursul liric să pară cursiv, aproape năucitor la un moment dat. Alcooluri? Cu siguranţă o provocare. Şi nu una pentru oricine...